Asociaţia Obştească “Femeia şi Copilul –Protecţie şi Sprijin” promotor al serviciilor comunitare pentru persoane defavorizate.
În ultima vreme Republica Moldova a păşit pe calea aderării la politicile europene şi internaţionale care susţin drepturile omului şi acordă şanse reale pentru participarea tuturor cetăţenilor în comunitate, fapt ce impune respectarea standardelor Uniunii Europene pentru incluziunea socială în general şi pentru incluziunea persoanelor cu disabilităţi în particular.
În ultima vreme asociaţiile obşteşti din Republica Moldova tot mai activ se implică în rezolvarea problemelor comunitare. Un exemplu reuşit de implicare activă este şi Asociaţia Obştească “Femeia şi Copilul –Protecţie şi Sprijin”, fondată la 21 martie 2000, înregistrată la Ministerul de Justiţie al RM.
Scopul organizaţiei: Contribuirea la promovarea şi acordarea şanselor egale de acces la serviciile sociale calitative pentru păturile defavorizate în parteneriat cu comunitatea şi familia.
Organizaţia Obştească “Femeia şi Copilul –Protecţie şi Sprijin” îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi la nivel local.
Asociaţia promovează şi realizează ideea integrării în procesul educaţional şi în societate a copiilor cu disabilităţi, crează servicii comunitare pentru persoane defavorizate, prin diverse activităţi ,promovează respectarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi, acordă sprijin şi suport informaţional pentru comunităţile şi ONG-urile locale ce manifestă iniţiativă în acordarea serviciilor sociale copiilor cu disabilităţi, acordă instruiri profesorilor, părinţilor pentru formarea mediului de acceptare a copiilor cu disabilităţi, sensibilizează opinia publică la problemele copiilor cu disabilităţi.
Ca rezultat al activităţii, organizaţia a acumulat o experienţă în: creare de servicii pentru păturile defavorizate :trei centre de zi în or. Criuleni (Centrul de zi „Speranţa” pentru copii cu cerinţe educative speciale, Centrul de zi pentru persoane în etate „SOS”, Centrul pentru tineri „Unit”), activitatea de formare (profesori, părinţi, ONG-uri, grupuri de iniţiativă, Centrul resurse republican), parteneriate locale cu implicarea tuturor factorilor de decizie, campanii de sensibilizare, sondaje pentru determinarea nivelului de informare, promovarea educaţiei incluzive (două şcoli şi grădiniţe pilot – incluzive la nivel de regiune).
Asociaţia Obştească “Femeia şi Copilul –Protecţie şi Sprijin” este membru activ cu reprezentanţă în Consiliul de Administrare a Alianţei ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Familiei şi Copilului care întruneşte peste 120 de organizaţii, este Centrul Naţional de Resurse pentru formarea ONG –urilor care prestează servicii pentru copiii cu cerinţe educative speciale, în parteneriat cu „Pro Copil”, Franţa şi Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie, Romania, este membru al reţelei „Umbrela” al asociaţiilor prestatoare de servicii pentru copii cu nevoi speciale, participă activ la discuţii în cadrul diverselor grupuri de lucru ce au ca scop promovarea reformei în domeniul politicilor sociale, ajustarea cadrului legal şi apărarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi.
Parteneri importanţi ai organizaţiei în realizarea ideii includerii în societate a copiilor cu disabilităţi.
Asociaţia Obştească “Femeia şi Copilul –Protecţie şi Sprijin” în întreaga sa activitate pune accent pe parteneriate durabile comunitare şi schimbarea mentalităţii vis- a-vis de problemele copiilor cu disabilităţi la nivel individual şi comunitar. Partenerul cel mai important sunt părinţii copiilor cu disabilităţi. Consilierea părinţilor, implicarea activă în activităţi comune cu actorii comunitari, dezvoltarea capacităţilor de lobbi şi advocacy, au oferit părinţilor o şansă de a ocupa o poziţie civică activă şi de a fi în stare să apere drepturile propriilor copii.
Instituţiile de învăţămвnt au devenit pilonii de bază care promovează o viziune clară asupra filosofiei educaţiei incluzive, susţinînd activităţi educaţionale în care elevii, profesorii şi părinţii relaţionează de pe poziţii egale, după principiul parteneriatului.
Direcţiile de Învăţămînt din Criuleni şi Dubăsari care s-au inclus activ în procesul de promovare şi realizare a educaţiei incluzive.
Autorităţile Publice Locale, în parteneriat cu care au fost create un şir de servicii care au fost preluate la bugetul de stat şi la bugetul local.
Şcoala tinerilor părinţi care informează tinerele familii despre factorii care pot influienţa negativ conceperea şi naşterea unui copil sănătos, care este o activitate de profilaxie şi de prevenire a abandonului, în caz dacă se va naşte un copil cu disabilităţi, va întruni toate familiile tinere din aceste localităţi şi le va ghida în procesul de a deveni părinţi buni.
Echipa de implementare a proiectului va pune accent pe parteneriatul cu familia care educă copii cu disabilităţi şi care pot deveni specialiştii principali în procesul de reabilitare a copilului propriu şi pot deveni cele mai convingătoare persoane în activităţile de lobby şi advocacy în apărarea drepturilor copiilor cu disabilităţi.
Avînd ca punct de plecare baza de date referitor la copiii cu disabilităţi din raioanele Criuleni şi Dubăsari , care a oferit o claritate în numărul real de copii cu disabilităţi şi necesităţile pe care le au, au fost selectaţi copiii cu deficienţe grave şi vor fi asistaţi la domiciliu, deoarece sunt cei mai defavorizaţi din punct de vedere al accesului la viaţa comunitară.
Unul din cele mai importante domenii în proiectul dat va fi promovarea şi contribuirea la dezvoltarea şcolilor cu practici incluzive prin formarea profesorilor în domeniul identificării posibilităţilor de adaptare a cadrului de instruire, a obiectivelor şi paşilor în elaborarea planurilor de intervenţie personalizată pentru fiecare copil cu disabilităţi.
Activităţile de socializare vor scoate din anonimat toţi copiii cu disabilităţi din localităţile implicate în
proiect.
Proiectul dat va contribui la crearea şi dezvoltarea a două servicii noi, regionale, pentru copiii cu disabilităţi în două localităţi rurale, una (Cocieri) din Dubăsari şi una (Nоrtopul –Mare ) din Criuleni şi crearea parteneriatelor viabile şi eficiente cu actorii sociali din fiecare comunitate în scopul promovării politicilor incluzive pentru persoanele cu disabilităţi.
Crearea unor grupuri de iniţiativă, a asociaţiilor de părinţi care educă un copil cu cerinţe educative speciale şi întrunirea lor periodică a accentuat necesitatea de implicare activă în procesul de dezvoltare a sectorului asociativ pentru a sprijini copiii cu disabilităţi. În acest context există necesitatea de asistenţă în continuare la toate nivelele şi structurile existente pentru a menţine şi dezvolta sectorul asociativ. Factorii comunitari de decizie au fost sensibilizaţi şi au acceptat participarea la procesul de schimbare şi procesul de creare a mediului favorabil de integrare a copiilor cu disabilităţi. Activităţile proiectului vor oferi oportunităţi de participare a unui număr considerabil de actori comunitari la procesul de schimbare la nivel de viziune, atiduni şi motivaţie de a începe schimbarea de la sine.
Proiectul „Copiii cu disabilităţi – prin informare şi implicare spre acceptare şi schimbare” va valorifica în continuare experienţele bune, va replica practicile pozitive în acest domeniu. Proiectul prevede o activitate intensă în direcţia incluziunii în societate a copiilor cu CES, respectarea drepturilor copiilor cu CES, o sensibilizare eficientă şi o durabilitate a schimbărilor înregistrate.
Pentru atingerea scopului de dezvoltare proiectul este structurat pe patru componente principale:
Servicii de reabilitare
Educaţie incluzivă
Asistenţă şi sprijin pentru familii
Advocacy (promovarea şi susţinerea activităţilor proiectului )
În acest context, importantă este mobilizarea eforturilor comune a autorităţilor publice locale, agenţilor economici, societăţii civile, donatorilor, mass-media, precum şi ale fiecărui cetăţean în parte. Toţi aceşti factori trebuie să-şi asume responsabilităţi clar formulate, deoarece activitatea fiecărui din ei are un impact direct sau indirect asupra calităţii vieţii persoanelor cu disabilităţi, să acţioneze în strînsă colaborare pentru promovarea şi protecţia drepturilor persoanelor cu disabilităţi, pentru ca aceste drepturi să devină norme de gîndire şi de comportament civic şi profesionist respectate de către fiecare persoană în parte.
Alţi parteneri importanţi fără de care ar fi fost imposibilă activitatea eficientă a organizaţiei sunt următorii:
• Fundaţia SOROS Moldova.
• Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.
• Asociaţia ACASA – Fundaţia Janivo, Olanda.
• UNICEF Moldova.
• Societatea Deschisă Budapesta.
• IM/SOIR Moldova.
• Iniţiativa оn Psihiatrie de la Geneva
• Ministerul Educaţiei din Republica Moldova
Cea mai eficientă şi de succes experienţă este că toate serviciile create de organizaţie au fost preluate de către stat, autorităţi publice locale şi deci toate sunt durabile.
Cea mai bună lecţie învăţată din activitatea organizaţiei este importanţa parteneriatelor comunitare care pot schimba multe lucruri şi transparenţa activităţii organizaţiei, ceea ce insuflă încredere partenerilor şi face ca organizaţia să se bucure de autoritate în comunitate.
***
Implementarea proiectului „Copii cu disabilităţi – informare şi implicare spre acceptare şi schimbare”.
Colaborarea cu organizaţia obştească din Suiedia „The Swedish Organization for Individual Relief”(IM)/Reprezentanţa IM/SOIR Moldova a oferit posibilitatea de a dezvolta în cele şase localităţi rurale: Cimişeni, Hоrtop-Mare, Hruşova, Oxentea, Coşniţa, Cocieri, servicii comunitare pentru copii cu disabilităţi.
Implementarea proiectului dat contribuie la generarea schimbărilor pozitive în domeniul social axat pe protecţia copiilor cu disabilităţi, începînd cu vîrsta precoce, provoacă membrii comunităţilor implicate în proiect să accepte aceste persoane şi să se implice activ în soluţionarea diverselor probleme cu care ele se confruntă.
Scopul proiectului este promovarea drepturilor şi incluziunii sociale a persoanelor cu disabilităţi prin dezvoltarea de servicii accesibile şi de calitate în cadrul comunităţii care să răspundă nevoilor diverse a copiilor cu disabilităţi şi ale familiilor care au grijă de ele.
Proiectul va contribui la diminuarea sărăciei prin informare, instruire şi posibilităţi reale de
implicare în viaţa comunităţii a copiilor cu disabilităţi, oferindu-le şansa de a-şi forma
deprinderile unui trai independent şi posibilităţi de încadrare în procesul educaţional, în viaţa
comunitară. Serviciile dezvoltate în comunităţi vor oferi posibilităţi părinţilor să se încadreze în
cîmpul muncii şi să-şi cîştige pentru existenţă.
Proiectul a implicat un număr considerabil de actori comunitari ( ONG-uri, grupuri de
iniţiativă, voluntari ) care vor promova valori general umane privind incluziunea socială a persoanelor cu disabilităţi şi respectarea drepturilor lor, vor beneficia de instruiri şi formări la capitolul dezvoltării organizaţionale a organizaţiilor оnregistrate şi vor fi promovate ca membri cu drepturi egale, în reţeaua regională şi naţională a ONG-urilor active în domeniul protecţiei sociale a familiei şi copilului.
Proiectul „Copii cu disabilităţi – informare şi implicare spre acceptare şi schimbare” are în vizor acoperirea carenţelor enumerate mai sus, deoarece caracterul pe care îl posedă este unul inovativ şi dezvoltativ pentru regiunea noastră prin următoarele aspecte:
• Intervenţia timpurie a copiilor de vîrstă precoce din şase localităţi implicate în proiect prin intermediul echipei multidisciplinare mobile, este o experienţă unică în regiune şi în ţară şi are un efect uimitor în plan de progres în procesul de reabilitare.
• Asistenţa la domiciliu va fi o modalitate eficientă de a motiva părinţii să se implice în procesul de recuperare a propriului copil şi o posibilitate de a monitoriza acest proces.
• Asistenţa la domiciliu a copiilor cu cerinţe educative speciale de vîrstă precoce va fi realizată paralel cu asistenţa şi consilierea psihologică a părinţilor acestor copii, în care vor fi oferite modele de activităţi şi materiale didactice care pot fi realizate cu copiii proprii în condiţii casnice, fără cheltuieli suplimentare, dar prin insistenţă şi consecutivitate.
• Pachete sociale care vor fi oferite familiilor ce educă un copil cu disabilităţi.
Asociaţia Obştească "Femeia şi copilul - Protecţie şi Sprijin" promotor al serviciilor comunitare pentru persoane defavorizate
Alexandra GRAJDIAN, preşedintele AO "Femeia şi Copilul - Protecţie şi Sprijin"





