Oferă un zîmbet celor din preajmă.
Luna Cireşarului, lună bogată în sărbători, calendarice cît şi creştine. Tradiţional, luna începe cu Ziua Internaţională a Copilului. Această Zi , în acest an, a fost întregită cu manifestaţia „Deschide fereastra spre lume-toţi suntem diferiţi”, care a adunat copiii de pe ambele maluri ale Nistrului, din Măşcăuţi şi Oxentea, Doroţcaia şi H-Mare, Cimişeni şi Cocieri, Hruşova şi Coşniţa, inclusiv copiii cu cerinţe educative speciale. Ei, fiind scoşi din anonimat, au avut posibilitatea să iasă în scenă, să-şi demonstreze talentul în ale artelor: desen, cîntec, dans. Părinţii, fiind alături de ei, î-şi ştergeau pe ascuns lacrimile, primind o satisfacţie sufletească, căci şi-au văzut copiii alături de ceilalţi.
Copiii s-au văzut „artişti” măcar pe cîteva clipe, s-au văzut în scenă cu Clovnul de la teatrul „Guguţă”, care au venit cu un interesant spectacol „Povestea porcului”.
Voluntarii Tatiana şi Octombrina de la Centrul Republican de animaţie din Chişinău „Prietenii copiilor” le-au oferit posibilitatea copiilor, ca imaginar, să călătorească pe diferite continente, să se simtă în ospeţie la semenii lor, să participe la distracţii . Copiii s-au văzut alături de artiştii amatori de la ŞP Dubăsarii Vechi, ŞM H-Mic, Hruşova, Cocieri, copiii de la Cenntrul „Speranţa” ş.a.
Copiii au încercat norocul, participоnd activ la Tombola Norocului. Cîştigurile extrase vor oferi copiilor posibilitatea să desene culorile vii ale verii şi impresiile vacanţei.
Concursul desenelor a fost acompaniat de voluntarii de la Centrul „UNIT”.
Rezultatul concursului au fost văpăile culorilor vii aştenute de copii pe hîrtie ce au oglindit dispoziţia sărbătorii , dispoziţie minunată a participanţilor, atît a copiilor din diferite localităţi , cît şi a copiilor din or. Criuleni, care au venit la sărbătoare cu părinţii.
La sărbătoare au venit cu contribuţie Spitalul raional Criuleni în persoana dl.Gr.Urutu, Consiliul raional în persoana dl. Gr.Savin. Consilierii raionali în cadrul şedinţei din 05.06.09 au decis să donaze o parte din veniturile de la participarea la şedinţă în sprijinul copiilor cu cerinţe educative speciale. Părintele Vasile de la biserica din Criuleni, a îndulcit copiii cu cireşe şi dulciuri.
Sărbătoarea a fost organizată de Asociaţia Obştească Femeia şi Copilul-Protecţie şi Sprijin şi susţinută financiar de Fundaţia SOIR Moldova.
În drum spre casă copiii au fost serviţi cu chifle, suc, îngheţată. Feţele copiilor radiau a bucurie, dar şi priveau cu nostalgie la clipa despărţirii. Prietenii cu care s-au cunoscut pe parcursul sărbătorii le-au promis o nouă întîlnire. Sperăm ca promisiunea să fie realizabilă.

Vera Stahi, coordonator AS Femeia şi
Copilul-Protecţie şi Sprijin

Ofera un zîmbet celor din preajma

Copiii de la Hruşova s-au bucurat nespus, fiind informaţi că vor pleca la sărbătoarea„Deschide fereastra spre lume-toţi sîntem diferiţi”, organizată de Asociaţia Obştească Femeia şi Copilul-protecţie şi Sprijin. Ei nu numai că au fost martorii sărbătorii, dar au avut posibilitatea să se manifeste, eşind în scena Casei de Cultură din or. Criuleni. Alături de semenii lor dotaţi, copiii cu cerinţe educative speciale şi-au demonstrat talentul în ale artelor- desen, poiezie, cîntec. Eu ca părinte am simţit satisfacţia şi bucuria acestor copii. Însuşi atmosfera, anturajul în care s-a desfăşurat sărbătoarea i-a încurajat, dîndu-le de înţeles că ei sînt ca şi toţi, nu se deosebesc cu nimic de ceilalţi copii. Atenţia acordată acestor copii din partea organizatorilor i-au înaripat, dîndu-le speranţă în forţele proprii. Feţele ce radiau a bucurie şi satisfacţie ascundeau oboseala, iar dulciurile oferite le dădeau noi puteri, sperînd la noi succese şi aşteptări.
Nadejda .J., părinte, comuna Hruşova
Bejanari Elena -învatatoare la clasele primare-Liceul teoretic"Vlad Iovita"

Copilulu este asemenea unei plante heliotrope: are nevoie de soare, de mîngîiere si dragoste.(Iulia Hasdeu)

Participînd la nenumarate activitati organizate de A.O. "Femeia si Copilul-Protectie si Sprijin", care au ca scop socializarea copiilor cu CES, copiii din comunitatea noastra au ramas placut impresionati.Ei s-au manifestat activ si au dat dovada de mult curaj atunci cînd s-au urcat pe scena si au prezentat programul artistic.În ciuda emotiilor coplesitoare Elena Procop din localitatea Molovata, r.Dubasari a recitat poiezii si a cîntat alaturi de semenii ei, fapt ce ne demonstreaza ca si copiii cu nevoi speciale au potential si meritasa investim în ei.
Multumirea parintilor era nelimitata, urmarind prestatia copiilor sai, necatînd ca au venit din alta localitate, comfortul copiilor mult conteaza pentru ei.Mare a fost bucuria copiilor cînd la finele sarbatorii au fost serviti cu înghetata, suc si chifle.

Copilaria este asemeni unei gradini:daca nu o cultivi, nu rodeste

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un început de bun augur a vacanţei…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                          <<inapoi   inainte>>